Vorbește-mi de ochiul tău verde mărar,
Vorbește-mi de vorbe, de cuvinte măcar,
Vorbește-mi în șoaptă de tot ce e viu,
De miezul din lucruri și bobul târziu.
Vorbește-mi de roze, de dulce și dor,
De versul uitat și nespus tuturor,
Vorbește-mi de tine, de galben gutui,
De cântecul tău cântat nimănui.
Vorbește-mi de satul bunicii, uitat
Acolo-ntre dealuri, de tot ce-ai visat,
Vorbește-mi de casa în care-ai trăit,
De lupii ce-n taină cu tine-au dormit.
Vorbește-mi de vară, de vântul ce blând
Adie fecioare-adormite în fân,
Vorbește-mi de doine, de tine, de dor,
De verde, de-albastru, de nemuritor.
Vorbește-mi de cimbru, de zmeura coaptă-n
Grădina bunicii, de zarea albastră,
De verde mirosul de mentă-n grădini,
De duzii din luncă, de roz mărăcini.
Vorbește-mi de merii ce strada umpleau,
De-adânca mireasmă ce-n ramuri purtau,
De pruni ce cu roada ajung la pământ,
Ce numai acolo, și astăzi, mai sunt.
Vorbește-mi de dealuri, de turta de grâu
Ce, tânăr, bunicu-o ducea, strâns, la brâu,
La coasă, la lucru, sub umbră de fag,
Și frunza lui verde duios o doinea.
Vorbește-mi de iarna ce albă ningea
Pe dealuri, pe case, pe lumea din sat,
Cum dulce poveste, moi, fulgii scriau
Pe părul bunicii, pe cerbi ce visau.
Vorbește-mi de toamna cu must și mioare.
Flăcăii jucau la horă-n picioare
Tot praful din sat, învârtind pe sub mână
Fete frumoase, acolo, la stână.
Vorbește-mi de toți ce atunci mai trăiau,
Părinții copii pe atunci ne erau,
La guri cu magiun și miros de gutui,
Pe-atuncea bătranii-ntâmplați nimănui.
Vorbește-mi de unchiu, de-o mătușă din sat,
De vântul ce-adie mormite... Mai stai!
Vorbește-mi de toate, de veacul ce bate,
Și miezul din lucruri tot o să-mi scape.
Vorbește-mi de vremuri rămase în sat,
De dulcea poveste ce ieri s-a-ntâmplat,
Vorbește-mi de tine, de noi amândoi,
De-o lume apusă, de satul din noi.