E atâta frumusețe în ochii tăi, iubite,
Că nu încape-n suflet, și mă dor
Toți albatroșii care zboară-n zare,
În infinit, un zbor nemuritor.
E-atâta pace-n suflet, în ochii tăi, iubite,
Că nu încape-n suflet s-o cuprind,
Și-mi înfioară firea pân-la tâmple,
Cu tine și cu mine blând visând.
E-atâta calm în ochii tăi, iubite,
Că se aude spicu-n bob crescând,
E-atâta pace-n gestul tău pe mine,
C-aud cum freamătă, sub tâmpla ta, un cânt.
E-atâta mare-albastră în marea ta, iubite,
Că zarea n-o încape și aud
Bătrânul timp cum curge-n stalactite
Din coasta ta, iubite, adânc la mine-n trup.
Așează-te aici, tu, lângă mine-n vreme,
Știu că există-n lume tăceri care vorbesc,
Îmi e de-ajuns, iubite, să îți ascult privirea,
Să îți șoptesc cu versuri, curgând, cât te iubesc.