E-atâta lumină în lume,
E-atâta albastru-n văzduh,
Că nu pot în suflet cuprinde
Tot cerul ce doarme, răpus.
E-atâta iubire în inimi,
E atâta durere în gând,
Că pleoapele mele suspină
În lume, în stele, pe rând.
E-atâta albastru în verde,
E-atâta albastru-n priviri,
Că mările curg înspre stele
Și-atârnă de cer nemuriri.
E-atâta de verde albastrul,
Atâta tăcere în cer,
Că păsări aud cum sfâșie
Lumina și cerul etern.
Te strig să mai stai o secundă,
O vreme, un roz infinit,
Tu, dulce atingere-n vreme,
De pur, de cuvânt nerostit.
E-atâta cuvânt în albastru,
În verde, în aer, nespus,
Că ochiu nu-l poate cuprinde
Sub pleoape - mai stai un sărut,
Un țipăt de mare, de păsări,
De cerul albatru, 'nstelat,
De liniște-n cer și în trupu-mi,
Să-mi fii tu, de-a pururi, stindard.