Stau și privesc aceeași cărare
Pe care, în vremuri apuse mai ieri,
Treceau împletiți într-o dulce visare
Bunicii, râzând sub cerul de veci.
Stau și privesc pădurea în care
Ei, doi copii cu vise, mai ieri,
Puri, colindau, în glas de izvoare,
Vechea cărare, cuminți și eterni.
Stau și privesc infinitul și zarea
Cum se vor stinge în noapte-n curând,
Și-mi vor lăsa flămândă privirea
De tot ce-i frumos și curat pe pământ.
Stau și privesc cum stelele-n lume
Ard infinitul în noapte, pe rând,
La fel le priveau bunicii, ieri tineri,
Cu visele toate, ce-n suflet rămân.