Tu m-ai iubit cu visurile toate,
Eu te-am iubit cu suflet de copil,
Tu m-ai iubit cu cerul și cu marea,
Eu te-am iubit cu dorul infinit.
Tu m-ai iubit cu inima întreagă,
Eu te-am iubit cu cerul înstelat,
Tu m-ai iubit cu soarele-n amiază,
Eu cu povești, cu suflet alb, curat.
Tu m-ai iubit cu vise și ambiții
Neîmplinite-n vreme, și cu mii
De rugăminți neînțelese-n mintea
Prea fragedă, naivă, de copil.
Tu m-ai iubit cu sfaturi înțelepte,
Cu lacrimi mii, neplânse între noi,
Ca să-îndrăznesc să zbor, să-mi fie bine
În drumul meu, prin lume, călător.
Tu m-ai iubit cu ne-nțelese inimi,
Cu necuvinte, soare și tăceri,
Tu m-ai iubit cu-ncrâncenări cu viața,
Cu remușcări, cu doinele de ieri.
Tu m-ai iubit cu inchizițiile toate,
Cu focul inimii în iernile mai reci,
Cu sfaturi și scrisori în plicuri albe,
Cu jurăminte sigilate pentru veci.
Tu m-ai iubit cu glume minunate,
Cu frământări și renunțări, cu încercări,
Cu zâmbetul tău dulce, dragă tată,
Ce-l duc în suflet și-astăzi ca și ieri.
Tu m-ai iubit cu legi, cu nostalgie,
Cu binecuvântări, mereu, mereu, mereu,
Tu m-ai iubit cu stalactite-n stele,
Și l-ai iubit, iubind, pe Dumnezeu.
Și l-ai iubit pe cel ce ți-a cerut o pâine,
Fără să ceri o plată-n schimb, în cont,
Și de la tine-am învățat iertarea,
Să nu urmez ambiții fără rost.
Tu să mă ierți de anii tinereții,
De tot ce-a fost, de tot ce azi regret,
Că nu ți-am înteles, atunci, tăcerea,
Că n-am știut, bătrâne să înțeleg.
Și ai plecat fără să spui adio,
Nu a fost loc de despărțire, nici de veac,
Să se oprească între noi, în lume,
Să-ți spun cât te iubesc, încă o dat´.
Și n-am avut un gest de despărțire,
Nu, n-am avut nici timp de bun rămas,
Mi te-au luat sentințe reci din lume,
Și fără glas, te-ai dus însingurat.
Aștept să vină iarăși vremea-n care
Vom alerga pe luncă, amândoi,
Când vom trăi sub stele infinite,
Mai fericiți, mai puri, nemuritori.