Sărută-mi fruntea ca o mamă tandră,
Privește-mă cu rugi și jurăminți,
Îmbrătișează-mă cu dimineața toată,
Cu păsări infinite, măiestre, largi, cuminți.
Sărută-mi fruntea cu magnoliile toate,
Privește-mă cu marea ce bate, calm, pe mal,
Îmbrățișează-mă cu gândurile tale,
Cu toată inocența ce-n gestul tău o ai.
Sărută-mi tâmpla cum sărută viața
Tot aerul din aer, din frunze, dintre noi,
Privește-mă acum, când altă dimineață,
Haină, mi te-alungă, să mi te dea-napoi.
Mai lasă-n aer gestul, privirea ta curată,
Faptura ta străină de uri și răzbunări,
S-aud cum curge-n trupu-mi întreaga liniștire
Ce tu mi-o pui în suflet, blajin, de înserări.
Să mai rămână-n aer privirea ta măiastră,
Făptura ta cu gestul sădit de Dumnezeu,
Făptura-ți infinită, de dragoste curată,
Ce blând mă-mbrățișează, mereu, mereu, mereu.