Pe pământ a rămas
O frântură, un ceas,
Din anul ce-a fost
Cât o clipă în veac.
Grăbit și uitat,
Ca un bătrân
Condamnat,
Și somat,
Se duce, tăcând,
Fără vorbe în glas.
Mai e puțin și pentru noi
Va fi un vis, un gust amar,
Speranțe adnotate
În foi de calendar,
Frânturi de crizanteme,
De gesturi ce s-au spus,
Poeme nepermise
Din veacuri ce-au apus.
Și-amenință sentințe,
În ziare și în gând,
Sunt legi ce-s scrise-n lume
N'arhive, pe pământ.
Mi-e gândul amintire
De tot ce-a fost frumos,
De tot ce doare-n veacul
Ce fi-va și a fost.
Mi-e gândul, iar, pădure,
Mi-e zborul infinit,
De tine și de mine,
De cerul necuprins.
Mi-e stele, mere coapte,
Mi-e bine, și mi-e rău,
De gesturile toate,
Mi-e dor de Dumnezeu.
Mi-e gândul înserare,
O floare prinsă-n brâu,
Un salt de căprioare,
Și lanul copt de grâu.
Mi-e gândul o trăsură
Nebună-n veac gonind,
Pocnesc prin sate lemne
Aprinse în cămin.
Mi-e gândul o copilă
Ce doarme-n șură-n fân,
Mi-e clopot de mioare,
Un veșnic jurământ.
Nu, n-am să plâng, iubite,
N-am să mă-ntorc, să strig,
Copil hoinar rămân azi,
Mă strâng și mă răsfrâng,
Mă nasc din păsări albe
Ce bat în piept, pe rând,
Și scriu povești nespuse
La mine-n piept și-n gând.
În timpul ce-o să vină
Se va-ntâmpla ce-a fost,
De tot ce-i azi sub soare,
Neîncetat, mă dor.
Copil hoinar în veac sunt,
Părinți ce nu mai sunt,
Sunt cântec, înserare,
Și răsărit, și-apus,
Și-aștept să se întâmple
În lume tot ce-i drept,
O lume mult visată
O strig, o mai aștept.