În plină iarnă parcă-i primăvară,
Și înverziți perușii pe ramuri ciripesc,
Azi când se varsă lumina peste lume
La tine, mamă dragă, cu doruri, mă gândesc.
Cu freamăt mut se pleacă, îngreunați copacii
A rugăciune blândă rostită-ncet, în gând,
Și iarba se înclină pe dealuri, valuri, valuri,
Sub vântul ce adie, a pace, pe pământ.
Pe garduri curge-n falduri, tăcută, iasomia
Cu galbene mănunchiuri șăgalnic răsărind,
E bucurie-n suflet, în lume, mamă dragă,
De viața ce se-aude în muguri surâzând.
Se-aude în adâncuri cum fremătă o lume,
Și mugurii în plante cum tremur-așteptând,
Să explodeze-n lume, ea, frageda minune,
Să fie sărbătoare în ceruri, pe pământ.
Să fie albi copacii, de floare grei, și ninși,
Să fie iar livada ca o grădină-n floare,
Să sărutam copacii, cu brațele cuprinși,
Într-o iubire, mamă, pe veci nemuritoare.