Aș vrea să fiu din nou copil, ca ieri,
Să mă rescriu din ploi ce ropotesc,
Să bat la geamul lumii cu visări
Ce nu se sting și, pure, se-mplinesc.
Să mă rescriu din soare, din lumini,
Din tot ce-i pur în suflet și-n cuvânt,
Din flori ce cresc în arbori, mii și mii,
Din vara ce-arde-n zare, tremurând.
Aș vrea să fiu din nou copil, ca ieri,
Și infinitul înc-odată să-l trăiesc,
Cu puri nămeți ce astăzi nicăieri
Nu mai auzi în lume că mai cresc.
Să mă rescriu din iarnă, să m-alini
Cu largi ninsori ce alb cădeau - mai știi?
Făcând din noi doi oameni ieri străini
De rele, de dureri, de suferinți.
Să mă rescriu din infinit, să-mi amintesc
Cum ne creșteau cu inocență aripi mii,
Să mă rescriu din prietenii ce dăinuiesc,
Din jocuri, fără margini, de copii.
Aș vrea să fiu din nou copil, și azi,
Să mă rescriu din roșul viu de mac,
Din iasomie; ochii tăi cei calzi
Îi văd si azi privindu-mă cu drag.
Aș vrea să fiu din nou copil, ca ieri,
Să mă mai strigi iar blând în dimineți
Cu glasul tău de muguri și tăceri;
Cât mai iubit, cât mai iertat... pe veci!
Aș vrea să fiu din nou copil, ca ieri,
Să mă mai strângi în brațe, să îmi dai
Iubirea ta ce, mamă, nicăieri
N-am mai găsit-o pe pământ... Mai stai!
Aș vrea să fiu din nou copil, ca ieri,
Să mă mai strângi la pieptu-ți, să îmi spui
De drag, de dragostea ce nicaieri
N-am mai găsit-o-n lume... Mai rămâi!